Depozit de lemne făcut scrum în satul Zegaia
Inapoi

Depozit de lemne făcut scrum în satul Zegaia

Postat pe 23 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Depozit de lemne făcut scrum în satul Zegaia

Depozitul de lemne al unei familii din satul Zegaia, comuna Prunișor, a fost complet distrus de un incendiu izbucnit în lipsa membrilor familiei de acasă. Vecinii au observat fumul dens și au alertat imediat autoritățile. De asemenea, aceștia au intervenit rapid pentru a stinge flăcările în așteptarea pompierilor.

"Iesea fum puternic. Nu era nimeni acasă. O grămadă de lemne vechi, în flăcări! Probabil, de la căldură a izbucnit incendiul. Am sărit și noi cu apă până au venit pompierii. A luat foc și gardul vecinului. Se putea extinde.", a declarat un vecin alarmat.

O altă vecină a adăugat: "Am auzit că a început să ardă la vecini. Locuiește o femeie în vârstă, cu fiul său. Ne-am speriat, pentru că ardea rău."

Intervenția rapidă a Pompierilor din cadrul Detașamentului Drobeta a prevenit extinderea flăcărilor. Aceștia au sosit la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă, precum și cu un echipaj SMURD. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, dar pagubele materiale sunt semnificative.

"Detasamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a fost solicitat pentru a interveni la un incendiu de anexă. Ajunși la fața locului, am identificat incendiul care se manifesta generalizat la întreaga anexă, cu pericol de propagare la casa de locuit, la garaj, la o proprietate învecinată, cât și la gardul împrejmuitor. În interiorul anexei, au ars lemnele din interiorul anexei.", a explicat comandantul intervenției, plt. adj. Gabriel Chiriță.

Incidentul a stârnit îngrijorare în rândul localnicilor, evidențiind importanța prevenirii incendiilor și a măsurilor de siguranță. Comunitatea satului Zegaia speră ca astfel de incidente să fie evitate pe viitor.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Bărbat grav rănit în pădurea Mraconia după ce un copac l-a lovit în cap

Un greu accident de muncă a avut loc în pădurea din zona Mraconia, unde un bărbat a fost lovit în cap de un copac și a ajuns inconștient. Salvatorii au întâmpinat dificultăți majore din cauza terenului accidentat, întârziind intervenția pentru ore bune.

Evenimente

Incendiu puternic la un apartament din Drobeta Turnu Severin

Un incendiu a izbucnit într-un apartament cu două camere, situat la parterul unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din Drobeta Turnu Severin. Flăcările au fost însoțite de o degajare mare de fum, ceea ce a alertat rapid autoritățile locale.

Acasa Recente Radio Județe