Acum 80 de ani, un bombardier american B-29 a lansat o bombă atomică asupra orașului japonez Hiroshima. Momentul a marcat oficial începutul erei atomice, însă prima descriere tehnică a unei arme nucleare care să poată fi folosită pe câmpul de luptă a apărut înainte de Proiectul Manhattan, într-un document secret scris în Marea Britanie. Memorandumul Frisch-Peierls a fost scris de doi experți în fizica nucleară de la Universitatea din Birmingham în 1940. Otto Frisch și Rudolf Peierls nu au apărut în filmul Oppenheimer, dar cercetarea lor a dat naștere Proiectului Manhattan prin care a fost dezvoltată prima armă nucleară. Cei doi oameni de știință, care au fugit din Germania nazistă, au propus crearea unei bombe realizate cu ajutorul uraniului îmbogățit care era destul de compactă pentru a putea fi lansată dintr-un avion. Documentul scris de Frisch și Peierls a fost așa de bine secretizat încât nu i s-a făcut decât o singură copie, potrivit Sky News. Detaliile descrise de cei doi cercetători sunt înfiorătoare chiar și pentru zilele noastre. Studiul descrie cum poate fi construită o astfel de bombă, dar și avertizează în legătură cu puterea de neconceput până atunci a exploziei pe care o poate produce. „O astfel de explozie ar distruge viața într-o zonă extinsă”, au scris cei doi. „Dimensiunea acestei zone este dificil de estimat, dar probabil că va cuprinde centrul unui oraș mare.” Contaminarea radioactivă ar fi inevitabilă „și chiar și cu multe zile după explozie, orice persoană care intră în zona afectată va fi cel mai probabil ucisă”. Ambele proprietăți letale ale bombelor atomice au putut fi observate după atacurile asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, acolo unde au murit pe loc 100.000 de oameni, iar alți peste 100.000 au murit în anii care au urmat – majoritatea dintre ei fiind civili. Acele bombe au eliberat o energie echivalentă cu 16, respectiv 20 de kilotone de TNT – o forță care s-a dovedit destul de mare încât să pună capăt celui de-al Doilea Război Mondial. Dar, în comparație cu armele nucleare din prezent, bombele „Little Boy” și „Fat Man” erau infime. „Vorbim despre distrugătoare de orașe... acestea sunt cele mai îngrozitoare arme create vreodată”, a spus Alexandra Bell, președinta organizației Bulletin of the Atomic Scientists, care militează pentru dezarmarea nucleară. Prima armă termonucleară (bombă cu hidrogen) a fost testată în 1952 și a produs de cel puțin 500 de ori mai multă energie decât bombele folosite în Japonia. Focoasele termonucleare W76 proiectate pentru a fi folosite de rachetele balistice Trident ale Statelor Unite și Marii Britanii sunt de șase ori mai puternice decât bomba de la Hiroshima. O singură astfel de rachetă aruncată asupra unui oraș de mărimea Londrei ar duce la un sfert de milion de victime. Cea mai mare focoasă din arsenalul Statelor Unite în acest moment este B83 și eliberează o energie echivalentă cu 1,2 milioane de tone de TNT și ar omorî pe loc cu mult peste un milion de oameni. Rachetele balistice intercontinentale moderne sunt capabile să transporte mai multe focoase. Racheta RS-28 Sarmat („Satan 2”) a Rusiei, spre exemplu, este menită să lovească mai multe ținte deodată, dar dacă toate focoasele ar cădea peste Londra, cea mai mare parte a populației de nouă milioane de oameni ar fi ucisă sau rănită. Nouă țări au arme nucleare: SUA, Rusia, China, Franța, Marea Britanie, India, Pakistan, Coreea de Nord și Israel. Alte câteva țări sunt interesate să obțină arme nucleare. SUA și Rusia au fiecare în jur de 4.000 de focoase nucleare, reprezentând 90% din arsenalul nuclear global și mult mai mult decât ar fi necesar pentru a distruge întreaga civilizație umană. China ar avea deja 600 de focoase nucleare și construiește în jur de 100 de noi focoase și rachete balistice intercontinentale în fiecare an. Cinci alte puteri nucleare, inclusiv Marea Britanie, plănuiesc să își mărească sau modernizeze arsenalul nuclear. Cursa înarmării nucleare care a creat această situație este exact cea imaginată de Frisch și Peierls în memorandumul lor din 1940. Având în vedere numărul uriaș de victime pe care detonarea acestor bombe le poate produce, oamenii de știință se întrebau încă de la acea vreme dacă ar trebui vreodată ca o astfel de armă să fie folosită de Aliați. După ce a văzut consecințele folosirii bombei atomice asupra Japoniei, Peierls s-a dezis de proiectul la care a lucrat în Los Alamos și a militat mai târziu pentru dezarmare. Starea geopolitică fragmentată și febrilă în care se găsește lumea astăzi este încă și mai periculoasă decât cea din timpul crizei rachetelor din Cuba din 1963, potrivit lui Bell. „Este mai periculos, dar într-un mod diferit.” „Confluența tuturor acestor riscuri existențiale noi cresc pericolul la nivel mondial”, a mai spus Bell.