Zelenski cere parlamentului să permită alegeri în timpul legii marțiale
Update 5 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Zelenski cere parlamentului să permită alegeri în timpul legii marțiale
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a solicitat joi parlamentarilor să inițieze reforme legislative care să permită organizarea alegerilor în timpul legii marțiale. El și-a exprimat sprijinul pentru desfășurarea alegerilor, dacă acestea au loc în condiții de legitimitate și siguranță, într-un interval rezonabil de timp.
În prezent, legislația ucraineană interzice organizarea alegerilor în timpul legii marțiale, instituită la începutul invaziei rusești. Zelenski a subliniat că „există două probleme importante care trebuie rezolvate: securitatea și legislația” pentru a putea ține scrutinul în aceste condiții.
Kremlinul a exprimat scepticism față de intențiile lui Zelenski, sugerând că acesta urmărește doar obținerea unei încetări temporare a focului prin organizarea alegerilor, conform afirmațiilor lui Iuri Ușakov, consilier al Kremlinului. Oficialii ruși continuă să respingă ideea unui armistițiu, considerând că ar oferi Ucrainei timp să se reînarmeze.
Potrivit digi24.ro, Zelenski a cerut partenerilor internaționali să sprijine Ucraina în asigurarea siguranței procesului electoral și în găsirea soluțiilor legislative necesare. Președintele ucrainean a subliniat că „nu vreau ca absența alegerilor să fie folosită ca argument împotriva Ucrainei”, amintind că mandatul său ar expira în mai 2024, în lipsa stării de urgență.