Zelenski vrea ca Rusia să facă un prim pas înainte de o întâlnire cu Putin: „Priorităţile sunt absolut clare”
Inapoi

Zelenski vrea ca Rusia să facă un prim pas înainte de o întâlnire cu Putin: „Priorităţile sunt absolut clare”

Postat cu 15 ore în urmă

Update cu 15 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a insistat joi să se declare un armistiţiu ca prim pas înainte de o posibilă întâlnire cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la care să fie prezenţi şi lideri din SUA şi UE, informează EFE, potrivit Agerpres. „Priorităţile sunt absolut clare. În primul rând, să oprim măcelul, iar Rusia este cea care trebuie să accepte încetarea focului. În al doilea rând, un format de lideri, pentru ca întâlnirea să poată duce la o pace cu adevărat durabilă”, a scris pe reţeaua X preşedintele Zelenski, care speră să poarte joi discuţii cu lideri din Germania, Italia şi Franţa pentru a coordona poziţiile în vederea evenimentelor viitoare. Al treilea pas pe agenda propusă de şeful statului ucrainean este conturarea împreună cu Europa şi SUA a unor garanţii de securitate pe termen lung pentru Ucraina. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Volodimir Zelenski a explicat, de asemenea, că în cursul zilei de joi vor avea loc contacte la nivelul consilierilor de securitate între Kiev şi partenerii săi. Preşedintele ucrainean a spus că a vorbit deja la telefon miercuri cu preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, şi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, după conversaţia pe care a avut-o cu preşedintele SUA, Donald Trump, şi cu mai mulţi lideri europeni. Aceste acţiuni diplomatice au loc în urma întâlnirii de miercuri de la Moscova între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi emisarul Casei Albe pentru Rusia, Steve Witkoff. Potrivit declaraţiilor făcute de preşedintele Trump după această întâlnire, discuţiile de la Moscova au deschis calea pentru organizarea unui summit care să avanseze înspre pace între el, Zelenski şi Putin, reuniune care ar putea avea loc cât de curând, deşi secretarul de stat american Marco Rubio a declarat miercuri că mai sunt multe de făcut până la concretizarea unei astfel de întâlniri. Pentru a forţa Rusia să facă paşi concreţi în direcţia încheierii războiului, Donald Trump a ordonat săptămâna aceasta creşterea de la 25% la 50% a tarifelor pentru India, pentru ca această ţară asiatică să înceteze să mai cumpere masiv petrol rusesc, export ce reprezintă principala sursă de finanţare a efortului de război al Rusiei. Pe 29 iulie, Donald Trump i-a dat lui Vladimir Putin un termen de zece zile pentru a lua măsuri în favoarea păcii, termen ce expiră vineri, 8 august.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din mehedinti

-
-

03:12

Festivalul Național „Ponoare, Ponoare” a adunat public numeros. Evenimentul se află la cea de-a XIX-a ediție.

Festivalul național “Ponoare, Ponoare”, aflat la ediția a XIX-a, s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână în frumoasa comună Ponoarele. 22 de tineri interpreți din județele Gorj, Mehedinți, Timiș, Dolj, Neamț, Caraș-Severin, Hunedoara, Vâlcea, Buzău, Galați, Iași și Suceava, dar și din București, au urcat pe scena festivalului “Ponoare, Ponoare”, evoluțiile lor fiind acompaniate de Ansamblul Folcloric “Doina Mehedințiului”, din cadrul Centrului Cultural “Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți. „Ziua
Image Description

02:51

Hramul Mănăstirii „Adormirea Sfintei Ana”, din Orşova! Numeroși credincioși au participat la eveniment.

Mănăstirea „Sfânta Ana” din municipiul Orşova a fost îmbrăcată în veșminte de sărbătoare, cu prilejul pomenirii Adormirii Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria. Numeroși credincioși, veniți cu evlavie la acest așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de șase ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Părinte Lucian – Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim – Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Galaction – Episcopul Alexandriei
Image Description

02:48

„Scuzele nu schimbă realitatea”: cum prevenim și combatem violența în familie?

Prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale reprezintă o prioritate pentru polițiștii mehedințeni, în anul 2025. Aceste forme de violență afectează profund victimele, dar și întreaga comunitate, motiv pentru care structurile de prevenire desfășoară constant activități de informare și intervenție. Polițiștii mehedințeni monitorizează cu atenție toate cazurile semnalate, indiferent de gravitatea acestora, pentru a înțelege dimensiunea fenomenului la nivel local și intervin prompt, în limitele legii,
Image Description

02:33

Solidaritate în fața dezastrelor naturale: pompierii mehedințeni, alături de cetățenii afectați de inundații, în Broșteni, Suceava!

Inundațiile orașul Broșteni și din alte localități din județul Suceava au lăsat în urmă pierderi uriașe: trei oameni au murit luați de ape, peste 200 de gospodării au fost distruse, terenuri agricole și pășuni acoperite de ape, sute de animale și păsări au fost găsite moarte. În fața unei astfel de situații, pompierii mehedințeni nu au rămas indiferenți, astfel că, noaptea trecută, au plecat spre Broșteni, pentru a veni în
Image Description

02:26

Karst Isverna MTB 2025: competiție de mountain bike într-un peisaj spectaculos!

Pasionații de ciclism montan sunt așteptați să participe la Karst Isverna MTB 2025. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 august, începând cu ora 8:00, în arealul montan din nordul județului Mehedinți, pe un traseu care promite adrenalină, provocări tehnice și peisaje de poveste. Organizatorii anunță două variante de traseu: – Tura lungă: 41,12 km; – Tura scurtă: 18,42 km. Traseele sunt gândite astfel încât să fie integral parcurse pe bicicletă,
Image Description

Recente din Romania

-
-

03:21

- Iasi - Studiu: Femeile cu mai mulți copii prezintă un risc de cancer mai scăzut

Femeile care au născut mai mulți copii prezintă un risc semnificativ mai scăzut de a dezvolta anumite tipuri de cancer, potrivit unui nou studiu norvegian realizat pe scară largă, a relatat miercuri agenția de presă Xinhua, preluat de Agerpres. Autorii acestui studiu, realizat de Universitatea Arctică din Norvegia (UiT), au constatat că riscul de cancer mamar, ovarian și uterin scade cu aproximativ 10 procente după fiecare naștere. Femeile care au
Image Description

03:12

- Mehedinti - Festivalul Național „Ponoare, Ponoare” a adunat public numeros. Evenimentul se află la cea de-a XIX-a ediție.

Festivalul național “Ponoare, Ponoare”, aflat la ediția a XIX-a, s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână în frumoasa comună Ponoarele. 22 de tineri interpreți din județele Gorj, Mehedinți, Timiș, Dolj, Neamț, Caraș-Severin, Hunedoara, Vâlcea, Buzău, Galați, Iași și Suceava, dar și din București, au urcat pe scena festivalului “Ponoare, Ponoare”, evoluțiile lor fiind acompaniate de Ansamblul Folcloric “Doina Mehedințiului”, din cadrul Centrului Cultural “Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți. „Ziua
Image Description

03:10

- Iasi - Profesori ieșeni, la un curs Erasmus despre educație sustenabilă, artă și natură

Patru cadre didactice de la Școala Profesională Nr. 41 din Iași au participat, în perioada 21-26 iulie, la cursul Erasmus+ „Art and Nature – A Sustainable Approach for All Teachers”, desfășurat la Roma. Proiectul, organizat de Teacher Academy, a reunit profesori din mai multe țări europene, printre care Irlanda, Germania, Republica Cehă, Grecia, Spania și România, într-un cadru internațional de învățare și schimb de experiență. Veronica Gabriela Gafencu, Gabriela Grigoraș,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
mehedinti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul mehedinti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete