Jandarmii din județul Harghita au fost solicitaţi, în ultimele două săptămâni, să intervină de 27 de ori, după ce prezenţa urşilor a fost observată în apropierea zonelor locuite. Datele furnizate către Agerpres, marţi, de Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita arată că cele 27 apeluri, primite la dispeceratul unităţii prin numărul de urgenţă 112, anunţau prezenţa urşilor în preajma a 16 localităţi.Cele mai multe apeluri au provenit din localităţile Vărşag (4), Zetea (3) şi Cristuru Secuiesc (3), dar prezenţa urşilor a fost semnalată şi la Şimoneşti, Ditrău, Săcel, Topliţa, Zetea, Vlăhiţa, Mereşti, Borzont, Sândominic, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Lueta, Joseni şi Feliceni.Jandarmii au fost nevoiţi să intervină efectiv în şase cazuri, întrucât în restul situaţiilor animalele nu au mai fost identificate la locul indicat de apelanţi până la sosirea echipajelor.În două dintre intervenţii, urşii au fost alungaţi în pădure cu ajutorul semnalelor acustice şi luminoase, iar în celelalte patru cazuri, în urma deciziei şefului echipei de intervenţie, a fost necesară împuşcarea animalelor. S-a întâmplat în localităţile Vărşag, Ditrău, Mereşti şi Lueta.Potrivit bilanţului transmis de IJJ Harghita, de la începutul anului şi până în data de 3 august, s-au înregistrat 167 de apeluri la numărul de urgenţă 112 privind prezenţa urşilor, ceea ce reprezintă o scădere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă din 2024, când au fost raportate 261 de astfel de apeluri.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.