Guvernul va decide săptămâna viitoare dacă păstrează plafonarea adaosului la alimente
Inapoi

Guvernul va decide săptămâna viitoare dacă păstrează plafonarea adaosului la alimente

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Guvernul va decide săptămâna viitoare dacă păstrează plafonarea adaosului la alimente
Nationale

Guvernul va decide săptămâna viitoare dacă păstrează plafonarea adaosului la alimente

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că în următoarele zile va fi luată o decizie privind menținerea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. „De la data de întâi ar urma să expire această plafonare”, a explicat el, subliniind că aceasta a fost prelungită o singură dată până la sfârșitul lunii iunie.

Prim-ministrul a arătat că intervenția în piață pentru limitarea prețurilor poate provoca dezechilibre. „Orice fel de intervenţii în piaţă generează perturbaţii de tipul în care, dacă limitezi, de exemplu, într-o zonă, un preţ, exact ca la o saltea de apă pe care sari, cei care vor să îşi recupereze adaosul pot să mute pierderile de adaos în creşteri la alte produse”, a spus Bolojan la Euronews România.

Ilie Bolojan a explicat că o soluție pentru prețuri bune și produse de calitate este susținerea agriculturii și industriei agroalimentare românești, alături de asigurarea unei competiții corecte în lanțurile de distribuție. El a adăugat că o întâlnire cu retailerii este programată pentru a clarifica acest aspect.

Conform digi24.ro, premierul a menționat că prelungirea actuală a fost realizată automat, din cauza lipsei studiilor la instalarea Guvernului. „Acum adunăm toate datele din pieţe... și vom lua o decizie pe care o vom comunica săptămâna viitoare”, a mai afirmat Ilie Bolojan.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete