Antraxul este o infecție acută cauzată de bacteria Bacillus anthracis, un microorganism capabil să formeze spori extrem de rezistenți în mediul înconjurător. Boala afectează în principal erbivorele domestice și sălbatice, însă poate fi transmisă și la om prin contact direct cu animalele infectate sau prin inhalarea sporilor bacterieni. Paul Stoiculeasă, medic veterinar, a explicat pentru Digi24 care sunt mecanismele de transmitere și riscurile asociate infectării. Află care sunt principalele căi de transmitere, simptomele, metodele de diagnostic, precum și strategiile actuale de prevenție și tratament în cazul infectării cu antrax. „Antraxul reprezintă o boală infecțioasă acută, determinată de sporii bacteriei Bacillus anthracis. Acești spori au o rezistență la condițiile de mediu și pot supraviețui pe perioade îndelungate în sol, în special în zonele de pășune. În trecut, regiunile în care prezența bacteriei era suspectată erau denumite „pășuni otrăvite” sau „pășuni interzise”, deoarece animalele care pășteau în aceste locuri prezentau semne de boală severă, care se manifesta prin hemoragii, urmate de deces. Ulterior, s-a identificat agentul cauzal al bolii, ceea ce a condus la dezvoltarea primelor forme de vaccin, menite să prevină răspândirea infecției, dar și să protejeze animalele expuse riscului.”, a declarat Paul Stoiculeasă, medic veterinar. „Antraxul afectează în principal animalele erbivore domestice și sălbatice, în special bovinele, oile și caprele. Transmiterea bolii la om nu se realizează pe cale interumană (de la om la om), ci exclusiv prin contactul cu sporii bacteriei, proveniți din mediul contaminat sau de la animale infectate. Contaminarea umană poate apărea în următoarele situații: Sunt trei forme de boală, fiecare cale de expunere determinând forme clinice distincte de antrax, cu grade variate de severitate: Diagnosticul și tratamentul precoce sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor. În orice situație, este obligatorie prezentarea la medicul infecționist pentru evaluare și instituirea tratamentului potrivit. Boala este diagnosticată prin cultura și izolarea bacteriei, prin detectarea ADN-ului bacterian sau antigenelor sau prin măsurarea anticorpilor specifici în sangele persoanelor suspecte/infectate. Bacteriile pot fi cultivate din sânge, leziuni ale pielii, secreții respiratorii sau din alte țesuturi afectate. Diagnosticul antraxului se bazează pe identificarea agentului patogen prin metode microbiologice și serologice, în funcție de forma clinică a bolii și de simptomele prezentate. „Deși antraxul a reprezentat o amenințare majoră în trecut, astăzi dispunem de resurse medicale și veterinare eficiente pentru prevenirea și combaterea bolii. În prezent, există vaccinuri disponibile atât pentru oameni, cât și pentru animale, inclusiv produse în România. Vaccinarea este recomandată în mod special în zonele cu risc crescut de infectare sau în regiunile în care au fost identificate focare. În acest sens, autoritățile implementează periodic scheme de ajutor de stat care susțin imunizarea animalelor în vederea limitării răspândirii bolii. În cazul în care antraxul este diagnosticat într-un stadiu incipient, evoluția bolii este, de regulă, favorabilă. Atât pentru oameni, cât și pentru animale, tratamentul constă în administrarea de antibiotice specifice, iar în formele severe sau în situațiile cu risc crescut, se pot utiliza și seruri antitoxice. Este esențial ca tratamentul să fie inițiat prompt, sub supravegherea unui medic infecționist (pentru pacienți umani) sau a unui medic veterinar (pentru animale), pentru a preveni complicațiile și a asigura o recuperare completă.”, a mai adăugat expertul în medicina veterinară. „Deși dispunem în prezent de metode eficiente de prevenție și tratament este esențial de subliniat că sporii Bacillus anthracis sunt rezistenți în sol și pot supraviețui chiar și în condiții nefavorabile. Această caracteristică face ca, în absența unui control riguros al surselor de contaminare, în special al cărnii, produselor de origine animală și al cadavrelor provenite de la animale infectate, să existe riscul real de apariție a unor focare de infecție. Neglijarea acestor măsuri poate duce la extinderea zonelor afectate, cu impact major asupra sănătății publice, dar și asupra sectorului agrozootehnic, generând pierderi economice semnificative.