Înapoi la știri

Grădinița nr. 20 din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitată cu fonduri europene

10 Jul 2024
3 minute min
Simona Stan
Grădinița nr. 20 din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitată cu fonduri europene

Grădinița nr. 20 din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitată cu fonduri europene

Grădinița cu program prelungit nr. 20, una dintre cele mai mari instituții de învățământ preșcolar din municipiul Drobeta-Turnu Severin, care găzduiește peste 200 de copii și cadre didactice, urmează să beneficieze de un amplu proces de modernizare și reabilitare, finanțat din fonduri europene.

Contractul de finanțare, în valoare de 5,5 milioane de lei, a fost semnat recent. Proiectul va include mai multe intervenții, cum ar fi instalarea de panouri solare și fotovoltaice, achiziționarea unei centrale termice pe gaz și construirea unei camere tehnice la parterul clădirii. De asemenea, se va realiza izolarea termică a fațadelor și a acoperișului.

Publicitate

"Este extrem de necesar acest proiect pentru grădinița noastră. Exteriorul clădirii nu a fost reabilitat niciodată de la construcția sa în anul 1974. Din punct de vedere energetic, este mare nevoie de o regândire, deoarece consumul pentru încălzire este foarte mare, iar instalația electrică nu suportă consumul actual: aparatele de aer condiționat, radiatoare, avem foarte multe aparate în priză," a declarat Gheorghița Dima, directorul Grădiniței nr. 20 din Drobeta-Turnu Severin.

Proiectul prevede, de asemenea, înlocuirea tâmplăriei de la uși și ferestre cu una eficientă energetic, precum și modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare. Construcția va fi dotată cu corpuri de iluminat de tip LED. De asemenea, vor fi realizate lucrări pentru conformarea la cerințele ISU, inclusiv instalarea unui sistem de detectare a incendiilor, iluminat de siguranță și hidranți interiori și exteriori.

"Am considerat educația printre prioritățile mandatelor mele de primar și vom continua să atragem fonduri europene, acestea fiind o oportunitate uriașă pentru sistemul educațional și crearea unui mediu de învățământ solid pentru viitorul copiilor noștri," a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Alte postari din Social
Social

Mehedinți: 55 de locuri de muncă disponibile și șomaj în scădere

AJOM Mehedinți anunță existența a 55 de locuri de muncă vacante în prezent, printre care se numără poziții pentru brutar, conducător auto și electrician auto. Conform agenției, la sfârșitul lunii decembrie 2025, numărul total al șomerilor din județ a ajuns la 7.678, cu o rată a șomajului de 9,05%.

Social

Polițiștii din Strehaia aduc bucurie copiilor defavorizați de Crăciun

Copiii cu situație materială precară din orașul Strehaia au avut parte de o surpriză plăcută în această perioadă a sărbătorilor, datorită generozității polițiștilor locali. Oamenii în uniformă au venit însoțiți de cadouri, reușind să aducă zâmbete pe chipurile celor mici.

Social

Un adolescent din Drobeta Turnu Severin luptă pentru viață

Nicolas Alexandru Vladimir, un băiat de 15 ani din Drobeta Turnu Severin, se confruntă cu o gravă afecțiune medicală care i-a schimbat radical viața. Este diagnosticat cu o tumoare la măduva spinării, iar pentru a supraviețui, are nevoie de ajutorul comunității, potrivit actualmehedinti.ro.

Social

Asociația Anastasia organizează spectacol caritabil de Crăciun la Palatul Culturii din Drobeta-Turnu Severin

La Palatul Culturii „Teodor Costescu”, din Drobeta-Turnu Severin, Asociația Anastasia a organizat un spectacol caritabil intitulat „Crăciunul între cer şi copilărie”, dedicat bucuriei Nașterii Domnului și solidarității creștine. Evenimentul, susținut de voluntarii Anastasia Youth Action, a inclus momente artistice autentice și a fost destinat sprijinirii copiilor aflați în dificultate din județul Mehedinți, conform informațiilor publicate de pr.

Acasa Recente Radio Județe