Înapoi la știri

Ministrul Natalia Intotero acordă ajutoare copiilor din DGASPC în timpul vizitei în județul nostru!

06 Jun 2024
3 minute min
Andrei Miroslavescu
Ministrul Natalia Intotero acordă ajutoare copiilor din DGASPC în timpul vizitei în județul nostru!
"Ministrul Familiei, Tineretului si Egalității de șanse, Natalia Intotero, a efectuat o vizită la Complexul de Servicii Sociale pentru Copii, din curtea Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în cadrul campaniei de distribuție a paturilor, saltelelor, lenjeriilor de pat și obiectelor de îmbrăcăminte, destinate copiilor şi tinerilor instituționalizați. Ieri, oficialul guvernamental a fost prezent în Craiova, pentru un demers similar. „Spre sfârșitul anului trecut, am solicitat tuturor DGASPC-urilor să ne pună la dispoziție numărul copiilor instituționalizați. Apoi, într-o discuție cu reprezentanții Administrației Naționale a Rezervelor de Stat (le mulțumesc, pe această cale) și cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu, am reușit să realizăm această hotărâre de Guvern, prin care toți copiii instituționalizați să poată beneficia de unele lucruri normale. Încercăm ca distribuirea să fie realizată, în țară, în maxim două luni și să ajungă la beneficiari.”, declară, în cadrul vizitei oficiale, Natalia Intotero, ministrul Familiei. Mai multe articole de îmbrăcăminte,
Publicitate
corturi, paturi și cazarmament din rezerva statului au ajuns la DGASPC Mehedinți pentru copiii instituționalizați. Guvernul a hotărât în ianuarie ca ele să fie acordate către teritoriu. „Acest sprijin este important pentru județul nostru. Pe această cale, îi mulțumim doamnei ministru că ne-a ales printre acele județe cărora le oferă sprijin, prin intermediul ministerului pe care îl conduce!”, declară prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf. „Aceste echipamente sunt bine-venite și vor fi foarte utile pentru copiii instituționalizați. În același timp, DGASPC și Consiliul Județean Mehedinți au făcut eforturi, în ultimii ani, pentru a moderniza centrele. Am accesat fonduri europene pentru modernizarea câtorva centre ale DGASPC. Acest complex de servicii sociale va fi modernizat prin PNRR, având o valoare de 11 milioane de lei.”, declară, la rândul său, președintele Consiliul Județean Mehedinți, Aladin Georgescu. În centrele DGASPC MH, au ajuns 5 corturi, 80 de saci de dormit, 80 de paturi, 80 de saltele, 160 de paturi, 160 de cearceafuri, 80 de perne, 160 de fețe de perne
Alte postari din Social
Social

Mehedinți: 55 de locuri de muncă disponibile și șomaj în scădere

AJOM Mehedinți anunță existența a 55 de locuri de muncă vacante în prezent, printre care se numără poziții pentru brutar, conducător auto și electrician auto. Conform agenției, la sfârșitul lunii decembrie 2025, numărul total al șomerilor din județ a ajuns la 7.678, cu o rată a șomajului de 9,05%.

Social

Polițiștii din Strehaia aduc bucurie copiilor defavorizați de Crăciun

Copiii cu situație materială precară din orașul Strehaia au avut parte de o surpriză plăcută în această perioadă a sărbătorilor, datorită generozității polițiștilor locali. Oamenii în uniformă au venit însoțiți de cadouri, reușind să aducă zâmbete pe chipurile celor mici.

Social

Un adolescent din Drobeta Turnu Severin luptă pentru viață

Nicolas Alexandru Vladimir, un băiat de 15 ani din Drobeta Turnu Severin, se confruntă cu o gravă afecțiune medicală care i-a schimbat radical viața. Este diagnosticat cu o tumoare la măduva spinării, iar pentru a supraviețui, are nevoie de ajutorul comunității, potrivit actualmehedinti.ro.

Social

Asociația Anastasia organizează spectacol caritabil de Crăciun la Palatul Culturii din Drobeta-Turnu Severin

La Palatul Culturii „Teodor Costescu”, din Drobeta-Turnu Severin, Asociația Anastasia a organizat un spectacol caritabil intitulat „Crăciunul între cer şi copilărie”, dedicat bucuriei Nașterii Domnului și solidarității creștine. Evenimentul, susținut de voluntarii Anastasia Youth Action, a inclus momente artistice autentice și a fost destinat sprijinirii copiilor aflați în dificultate din județul Mehedinți, conform informațiilor publicate de pr.

Acasa Recente Radio Județe