Premierul Greciei cere UE „mai multă transparență” pe piața unică: Criza inflaționistă a redus puterea de cumpărare
Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut, într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene, "mai multă transparenţă" cu privire la piaţa unică în faţa creşterii preţurilor pentru protejarea consumatorilor, pe fondul nemulțumirilor grecilor care plasează inflația și puterea de cumpărare pe lista priorităților pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie. "Este crucial" ca "UE să demonstreze că este capabilă să stabilească priorităţile corecte", printre care protejarea consumatorilor în faţa "preţurilor crescute", scrie Kyriakos Mitsotakis într-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, cu data de sâmbătă, însă dată publicităţii luni de biroul său de presă, notează AFP, preluată de Agerpres.
Articol postat în data 20 May 2024