Papa Leon anunță toleranță zero față de preoții care comit abuzuri sexuale. El elogiază rolul presei în democrație
Inapoi

Papa Leon anunță toleranță zero față de preoții care comit abuzuri sexuale. El elogiază rolul presei în democrație

Postat pe 22 Jun 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Biserica Romano-Catolică „nu trebuie să tolereze nicio formă de abuz”, fie el sexual sau de altă natură, a declarat Papa Leon al XIV-lea în primele sale remarci publice legate de scandalul mondial privind abuzurile clericale, care a tulburat Biserica de ani de zile, relatează The Guardian. Într-un mesaj citit vineri, în cadrul unei reprezentaţii a unei piese de teatru care dramatizează activitatea unei jurnaliste ce a fost hărţuită în timp ce investiga scandaluri de abuzuri într-un grup catolic influent, Papa Leon a subliniat necesitatea de a insufla „în întreaga Biserică o cultură a prevenirii care să nu tolereze nicio formă de abuz: abuz de putere sau autoritate, de conştiinţă sau spiritualitate, de abuz sexual”. Declaraţia Papei a elogiat totodată importanţa unei prese libere şi independente, afirmând: „Oriunde un jurnalist este redus la tăcere, sufletul democratic al unei naţiuni este slăbit. „A apăra jurnalismul liber şi etic nu este doar un act de justiţie, ci o datorie pentru toţi cei care aspiră la o democraţie puternică şi participativă”, a afirmat Papa. Comentariile suveranului pontif vin în contrast evident cu cele ale unor alţi episcopi, inclusiv din SUA - ţara natală a Papei Leon - care au criticat presa pentru relatările legate de scandalurile de abuz şi muşamalizare din Biserică, care au afectat un număr incalculabil de copii din întreaga lume. Declaraţia vine şi în contextul în care grupuri ale supravieţuitorilor abuzurilor clericale şi-au exprimat îngrijorarea după alegerea lui Leon, pe 8 mai, ca succesor al regretatului Papa Francisc, în fruntea celor aproape 1,5 miliarde de catolici din lume. Aceste îngrijorări au fost parţial legate de perioada în care Robert Prevost - numele real al Papei Leon - conducea ramura din Midwest a ordinului religios augustinian. În anul 2000, acea ramură l-a trimis pe un preot numit James Ray într-un aşezământ aflat lângă o şcoală primară, la nouă ani după ce acestuia i se interzisese să lucreze cu copii din cauza acuzaţiilor de abuz sexual asupra minorilor. Ulterior, când Prevost a devenit episcop de Chiclayo, Peru, începând cu 2015, trei femei i-au spus direct că au fost abuzate în copilărie de doi preoţi locali, dar acuzatoarele au susţinut că nu există dovezi că s-ar fi declanşat vreo investigaţie semnificativă. Vaticanul a transmis că nu Prevost a fost oficialul care a aprobat cazarea lui Ray în acel aşezământ din Chicago, oraşul natal al Papei. În ceea ce priveşte cazul din Chiclayo, oficialii bisericii au susţinut că Papa Leon a gestionat situaţia conform normelor canonice, iar agenţia Vaticanului responsabilă de investigarea cazurilor de abuz clerical nu a găsit suficiente dovezi care să susţină acuzaţiile. Papa Leon nu vorbise public despre cazurile de abuz comise de clerici până la reprezentaţia de vineri a piesei Proyecto Ugaz în Lima, Peru. Spectacolul aduce un omagiu jurnalistei Paola Ugaz, care a petrecut ani investigând scandaluri de abuz în cadrul organizaţiei catolice influente cunoscută drept Sodalitium, şi care s-a confruntat cu procese şi ameninţări cu moartea. Papa Francisc a luat măsura extraordinară de a dizolva Sodalitium în luna ianuarie, cu aproximativ trei luni înainte de moartea sa. Potrivit Associated Press, supravieţuitorii abuzurilor comise de această organizaţie îi atribuie Paprei Leon meritul de a fi intermediat o întâlnire-cheie cu Papa Francisc, care a dus la deschiderea unei anchete a Vaticanului şi, în final, la dizolvarea organizaţiei. După cum a formulat Papa Leon în declaraţia sa, Ugaz şi colegii săi şi-au desfăşurat munca cu „curaj, răbdare şi devotament faţă de adevăr”. „Lupta voastră pentru justiţie este şi lupta Bisericii,” a mai spus Papa Leon. „O credinţă care nu atinge rănile trupului şi sufletului omenesc nu a înţeles încă Evanghelia”, a adăugat el. Papa a afirmat că este urgent ca Biserica să-şi reînnoiască „angajamentul de a proteja minorii şi adulţii vulnerabili” şi a îndemnat şi jurnaliştii să „nu se teamă”. „Prin munca voastră, puteţi fi constructori ai păcii, ai unităţii şi ai dialogului social,” a spus în mesajul său Papa Leon. „Fiţi săditori de lumină în întuneric!”, a îndemnat el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din mehedinti

-
-

11:17

Accidentul de pe bulevard, provocat de un șofer băut, care a forțat trecerea la semafor!

Accidentul produs între patru autoturisme, la intersecția bulevardului Tudor Vladimirescu – Cicero, din Drobeta Turnu Severin, a fost provocat de un șofer băut, care a forțat trecerea la semafor. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. În accident au fost implicate patru autoturisme: două mașini aflate în mers și două parcate. La fața locului, au fost mobilizate echipaje ale
Image Description

11:10

Combină agricolă, făcută scrum!

Un incendiu a cuprins un utilaj agricol (combină). Incidentul are loc în comuna Salcia. Utilajul a fost mistuit de flăcări. De altfel, arde și cultura de păioase în care se afla utilajul. La fața locului, intervin pompierii stației Vânju Mare. Poliția cercetează cazul.
Image Description

10:56

Fosta unitate militară din Vânju Mare, cuprinsă de flăcări! Incendiul a mistuit acoperișurile a trei clădiri.

Pericol major în localitatea Vânju Mare! Un incendiu de proporții a izbucnit la fosta unitate militară din localitate. Pompierii intervin cu forțe sporite, întrucât vântul puternic favorizează extinderea flăcărilor. Incendiul a mistuit, deja, acoperișurile a două anexe ale fostei unități, iar flăcările se manifestă la cea de-a treia anexă. De altfel, fumul gros a cuprins întreaga zonă.
Image Description

10:49

Firme din Mediaș, interesate să angajeze personal din Mehedinți! Foștii salariați ai fabricii de cablaje își doresc să muncească la ei în județ.

Mehedințenii disponibilizați de la fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin au participat la o bursă a locurilor de muncă. Mai mulți angajatori din Mediaș pun la dispoziția șomerilor locuri de muncă în același domeniu. Puțini sunt, însă, cei dispuși să fie relocați în alte județe. Din cei 1712 salariați din Mehedinți, ai societății, 676 își pierd locurile de muncă până la finalul lunii iunie. Dintre aceștia, 540 angajați
Image Description

10:45

Accident pe DN 56A, trafic blocat!

Un accident rutier s-a produs pe DN 56A, în localitatea Șimian, în zona pârâului Băran. În accident, au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului, au rezultat trei victime conștiente și cooperante, care au fost transportate la spital. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers. Pagubele materiale sunt însemnate. A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. La fața locului, au fost mobilizate echipaje ale
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
mehedinti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul mehedinti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete