Când se afișează rezultatele de la Evaluarea Națională 2025. Care este termenul limită pentru depunerea contestațiilor
Inapoi

Când se afișează rezultatele de la Evaluarea Națională 2025. Care este termenul limită pentru depunerea contestațiilor

Postat cu 15 ore în urmă

Update cu 15 ore în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Potrivit calendarului oficial emis de Ministerul Educației, rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale 2025 vor fi publicate joi, 3 iulie, cel târziu până la ora 12:00. Elevii vor putea consulta notele obținute atât în centrele de examen în care au susținut probele scrise, cât și online, accesând platforma dedicată (evaluare.edu.ro). Pentru a asigura confidențialitatea datelor personale, comisia de examen va afișa notele sub formă de coduri individuale, distribuite candidaților la prima probă scrisă. Pe 3 iulie, până la ora 12:00, se vor afișa rezultatele inițiale, iar vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor vor avea loc în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 - 18:00. De asemenea, elevii vor putea vizualiza lucrările și depune contestații și vineri, 4 iulie, precum și sâmbătă, 5 iulie 2025, conform calendarului oficial publicat de Ministerul Educației. Contestațiile vor fi soluționate în perioada 6 - 9 iulie, iar rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025 vor fi afișate joi, 10 iulie. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, direct la centrele de examen, cât și online, în funcție de modalitățile stabilite de fiecare unitate de învățământ. Candidații care solicită reevaluarea lucrărilor trebuie să completeze o cerere-tip, însoțită de o declarație pe propria răspundere, prin care își exprimă acordul că nota obținută în urma recorectării poate fi mai mare sau mai mică decât cea inițială. În cazul elevilor minori, aceste documente trebuie semnate și de către un părinte sau reprezentant legal. „Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională, în conformitate cu prevederile pct. I din anexa nr. 2 a O.M.E. nr. 6480/2024 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2025 - 2026.”, potrivit Ministerului Educației. Pe 11 iulie 2025 va fi anunţată ierarhia la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a, în funcție de media de la Evaluarea Națională. 14 - 21 iulie 2025: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a/ Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere; 14 - 21 iulie 2025: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere; 14 - 21 iulie 2025: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată; 21 iulie 2025: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată; 21 iulie 2025: Transmiterea bazei de date de la centrale de admitere județene/al municipiului București la Centrul Național de admitere prin confirmarea, de către acesta, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată; 22 iulie 2025: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională. 23 iulie 2025: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 - 2026; 23 iulie 2025: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal; 24 - 29 iulie 2025: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați; 29 iulie 2025: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere; 30 iulie - 1 august 2025: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată. Citește și: Când este a doua etapă de înscriere la liceu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din mehedinti

-
-

11:17

Accidentul de pe bulevard, provocat de un șofer băut, care a forțat trecerea la semafor!

Accidentul produs între patru autoturisme, la intersecția bulevardului Tudor Vladimirescu – Cicero, din Drobeta Turnu Severin, a fost provocat de un șofer băut, care a forțat trecerea la semafor. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. În accident au fost implicate patru autoturisme: două mașini aflate în mers și două parcate. La fața locului, au fost mobilizate echipaje ale
Image Description

11:10

Combină agricolă, făcută scrum!

Un incendiu a cuprins un utilaj agricol (combină). Incidentul are loc în comuna Salcia. Utilajul a fost mistuit de flăcări. De altfel, arde și cultura de păioase în care se afla utilajul. La fața locului, intervin pompierii stației Vânju Mare. Poliția cercetează cazul.
Image Description

10:56

Fosta unitate militară din Vânju Mare, cuprinsă de flăcări! Incendiul a mistuit acoperișurile a trei clădiri.

Pericol major în localitatea Vânju Mare! Un incendiu de proporții a izbucnit la fosta unitate militară din localitate. Pompierii intervin cu forțe sporite, întrucât vântul puternic favorizează extinderea flăcărilor. Incendiul a mistuit, deja, acoperișurile a două anexe ale fostei unități, iar flăcările se manifestă la cea de-a treia anexă. De altfel, fumul gros a cuprins întreaga zonă.
Image Description

10:49

Firme din Mediaș, interesate să angajeze personal din Mehedinți! Foștii salariați ai fabricii de cablaje își doresc să muncească la ei în județ.

Mehedințenii disponibilizați de la fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin au participat la o bursă a locurilor de muncă. Mai mulți angajatori din Mediaș pun la dispoziția șomerilor locuri de muncă în același domeniu. Puțini sunt, însă, cei dispuși să fie relocați în alte județe. Din cei 1712 salariați din Mehedinți, ai societății, 676 își pierd locurile de muncă până la finalul lunii iunie. Dintre aceștia, 540 angajați
Image Description

10:45

Accident pe DN 56A, trafic blocat!

Un accident rutier s-a produs pe DN 56A, în localitatea Șimian, în zona pârâului Băran. În accident, au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului, au rezultat trei victime conștiente și cooperante, care au fost transportate la spital. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers. Pagubele materiale sunt însemnate. A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. La fața locului, au fost mobilizate echipaje ale
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
mehedinti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul mehedinti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete