Misterul panterei negre care ar fi fost văzută în România. Ce spun experţii din Bulgaria, locul unde a fost semnalată prima dată
Inapoi

Misterul panterei negre care ar fi fost văzută în România. Ce spun experţii din Bulgaria, locul unde a fost semnalată prima dată

Postat cu 21 ore în urmă

Update cu 21 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Animalul sălbatic a cărui prezenţă a fost semnalată în urmă cu câteva zile pe teritoriul Bulgariei şi, despre care s-a spus că a fost văzut la Giurgiu, este de fapt un câine de talie mare, relatează Novinite. După 11 zile de căutări ale unei feline negre de mari dimensiuni, autorităţile au ridicat interdicţia de a intra în regiunea platoului Şumen din Bulgaria, deoarece animalul a rămas de negăsit. Experţii pun acum la îndoială dovezile care au declanşat căutarea, unii sugerând că urmele din noroi ar putea să nu aparţină unei pantere negre, ci mai degrabă unui câine de talie mare. Profesor asociat doctor Stoian Lazarov, zoolog la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţe, a declarat pentru Nova TV că amprenta de labă vehiculată ca dovadă ar putea fi de fapt a unui câine mare. El a făcut referire la o declaraţie prezentată de colegul său, profesorul Nikolay Spasov, Ministerului Agriculturii, care a confirmat ştiinţific că laba prezentată în filmare aparţine unui câine mare şi nu are legătură cu nicio felină, relatează Novinite, citată de News.ro. În ciuda îngrijorărilor iniţiale, nu a apărut nicio dovadă solidă care să confirme existenţa unei pantere negre evadate din zonă. Lazarov şi-a exprimat scepticismul cu privire la validitatea unei înregistrări video difuzate pe scară largă care ar prezenta animalul. El a subliniat că, dacă felina ar fi fost crescută în captivitate, probabil că nu ar fi fost adaptată pentru a vâna prada sălbatică şi ar fi căutat în schimb surse uşoare de hrană în apropierea aşezărilor umane, cum ar fi găini, câini vagabonzi sau pisici. Potrivit expertului, un astfel de animal ar avea puţine motive să se ascundă în păduri dense, preferând să stea în apropierea satelor şi a cătunelor, unde hrana este mai accesibilă. De asemenea, a remarcat că prădătorul nu ar ataca oamenii decât dacă ar fi provocat şi a sugerat că, dacă animalul ar fi capturat, cel mai bine ar fi găzduit într-o grădină zoologică. La 30 iunie, autorităţile române au informat că un apel la 112 primit la ora 3:00, anunţa că un astfel de animal a fost văzut în cartierul Istru, din municipiul Giurgiu. Jandarmii care s-a deplasat de urgenţă în zonă nu au găsit felina. „În data de 30.06.2025, în jurul orei 03:00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu a fost direcţionat în cartierul Istru din municipiul Giurgiu în urma unui apel 112, prin care o persoană sesiza că ar fi observat un animal care părea a fi o panteră neagră. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat faptul că animalul descris de apelant nu se afla în zonă. Totodată, nu au fost găsite alte urme sau indicii”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu. Jandarmii trimişi în cartierul Istru au rămas în zonă la ora 9:00. Jandarmeria precizează că „au fost permanentizate activităţile de verificare şi monitorizare a zonelor apropiate” şi recomandă cetăţenilor ca în astfel de situaţii să apeleze numărul unic de urgenţă 112, să nu încerce să intervină, pentru a nu-şi pune viaţa în pericol, şi să respecte recomandările forţelor de ordine. Potrivit oficialilor Poliţiei Giurgiu, înainte ca prezenţa panterei negre să fie semnalată la 112 în noaptea de 29 spre 30 iunie, un apel primit tot la 112 vineri, 29 iunie, la ora 15.55, anunţa că în zona localităţii Puieni, judeţul Giurgiu, au fost găsite urmele unui animal sălbatic, posibil panteră. Apelul a fost dat de un bărbat care a relatat că a descoperit urmele de animal cu aproximativ trei ore înainte de a suna la 112.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din mehedinti

-
-

11:17

Accidentul de pe bulevard, provocat de un șofer băut, care a forțat trecerea la semafor!

Accidentul produs între patru autoturisme, la intersecția bulevardului Tudor Vladimirescu – Cicero, din Drobeta Turnu Severin, a fost provocat de un șofer băut, care a forțat trecerea la semafor. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. În accident au fost implicate patru autoturisme: două mașini aflate în mers și două parcate. La fața locului, au fost mobilizate echipaje ale
Image Description

11:10

Combină agricolă, făcută scrum!

Un incendiu a cuprins un utilaj agricol (combină). Incidentul are loc în comuna Salcia. Utilajul a fost mistuit de flăcări. De altfel, arde și cultura de păioase în care se afla utilajul. La fața locului, intervin pompierii stației Vânju Mare. Poliția cercetează cazul.
Image Description

10:56

Fosta unitate militară din Vânju Mare, cuprinsă de flăcări! Incendiul a mistuit acoperișurile a trei clădiri.

Pericol major în localitatea Vânju Mare! Un incendiu de proporții a izbucnit la fosta unitate militară din localitate. Pompierii intervin cu forțe sporite, întrucât vântul puternic favorizează extinderea flăcărilor. Incendiul a mistuit, deja, acoperișurile a două anexe ale fostei unități, iar flăcările se manifestă la cea de-a treia anexă. De altfel, fumul gros a cuprins întreaga zonă.
Image Description

10:49

Firme din Mediaș, interesate să angajeze personal din Mehedinți! Foștii salariați ai fabricii de cablaje își doresc să muncească la ei în județ.

Mehedințenii disponibilizați de la fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin au participat la o bursă a locurilor de muncă. Mai mulți angajatori din Mediaș pun la dispoziția șomerilor locuri de muncă în același domeniu. Puțini sunt, însă, cei dispuși să fie relocați în alte județe. Din cei 1712 salariați din Mehedinți, ai societății, 676 își pierd locurile de muncă până la finalul lunii iunie. Dintre aceștia, 540 angajați
Image Description

10:45

Accident pe DN 56A, trafic blocat!

Un accident rutier s-a produs pe DN 56A, în localitatea Șimian, în zona pârâului Băran. În accident, au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului, au rezultat trei victime conștiente și cooperante, care au fost transportate la spital. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers. Pagubele materiale sunt însemnate. A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. La fața locului, au fost mobilizate echipaje ale
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:18

- Constanta - TVA crește la 21%, mâncarea și serviciile se scumpesc: Bolojan anunță scumpiri și tăieri pentru a salva România de la colaps bugetar

„Suntem în fața unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar. Deficitul și absorbția fondurilor europene sunt cele două urgențe ale perioadei următoare. Anul trecut, România a înregistrat cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, al doilea cel mai mare din ultimii 30 de ani, după cel din 2010”, a spus Bolojan. Acesta a atras atenția că statul român funcționează într-un dezechilibru profund. „Din 100 de lei încasați din
Image Description

18:07

- Externe - Trump taie livrările de muniții antiaeriene pentru Ucraina. Putin salută decizia, în vreme ce la Kiev domnește confuzia

Pentagonul a decis suspendarea livrărilor de muniții antiaeriene și de „precizie” către Ucraina, pe fondul îngrijorărilor militarilor americani legate de reducerea stocurilor din depozitele armatei SUA, informează Politico. Concomitent, ministerul ucrainean al Apărării a precizat miercuri că nu au fost până în prezent „notificați” de o astfel de decizie, conform Kyiv Independent. În schimb, Rusia a salutat decizia Statelor Unite de a suspenda livrările de arme către Ucraina. „Cu cât
Image Description

18:07

- Gorj - Tânăr din Gorj, prins în flagrant! A dat lovitura la Hunedoara cu un card bancar furat!

Doi bărbați, unul din județul Gorj și altul din municipiul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii hunedoreni după ce au fost prinși în flagrant în timp ce foloseau cardurile bancare furate ale unui bărbat. Incidentul a avut loc pe 1 iulie, în jurul orei 13:50, când victima a sesizat că din autoturismul său – deși era închis, dar neasigurat – i-a fost sustras un portofel ce conținea documente personale, carduri
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
mehedinti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul mehedinti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete