Decanii de suflet ai UMF Cluj 2025! Cine sunt profesorii ce au lăsat amprentă în sufletele mediciniștilor clujeni și au făcut „diferența” când le era greu
Inapoi

Decanii de suflet ai UMF Cluj 2025! Cine sunt profesorii ce au lăsat amprentă în sufletele mediciniștilor clujeni și au făcut „diferența” când le era greu

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Sanatate
Absolvenții Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, promoția 2025, și-au desemnat decanii de suflet – profesorii care i-au inspirat, i-au sprijinit și le-au fost alături pe parcursul celor șase ani de formare. Alegerea decanului de suflet este una dintre cele mai emoționante tradiții ale festivității de absolvire. Nu este vorba despre o funcție administrativă, ci despre un titlu simbolic, acordat acelui cadru didactic care a reușit să creeze o legătură profundă cu studenții – prin empatie, profesionalism și dedicare. Pentru promoția 2025, decanii de suflet aleși sunt: Medicină - program de studiu în limba română - Prof. dr. Simona Rednic Medicină - program de studiu în limba engleză – Șef lucr. dr. Sever Septimiu Pop Medicină - program de studiu în limba franceză - Conf. dr. Simona Manole Iată și mesajele emoționante ale acestora pentru studenți: ”Drumul de la tratate la pacienţi și de la boală la bolnavi Aţi început Medicina, și așa am început și eu, în amfiteatre și biblioteci, în săli de disecţie și în laboratoare, înconjuraţi de tratate, cărţi, scheme și creioane colorate. Aţi memorat ciclul Krebs, oasele carpului si nervii cranieni. Aţi învăţat căi biochimice, interacţiuni medicamentoase și boli după nume și simptome, dar fără poveste, fără feţe, fără voci. Știaţi insuficienţa cardiacă ca mecanism patogenetic, dar nu știaţi încă ce înseamnă să privești un pacient în ochi și să îi explici că reducerea fracţiei de ejecţie pentru viaţa lui se traduce în pierderi și renunţări. Așa pornim toţi. Dar e doar începutul. Primul pas într-o secţie clinică a fost un moment de mândrie, dar și de mare responsabilitate. Halatul alb din anul 3 v-a demonstrat cât de grele pot fi adevăratele întâlniri. Cunoștinţele sunt importante, dar nu suficiente. Au urmat primele voastre notiţe, primele conversaţii adevărate, primele foi de observaţie. Deodată icterul și edemul pulmonar de la fiziopatologie aveau nume, familie, întrebări și spaime, bucurii mărunte și hobby-uri. Aţi început să înţelegeţi cum un diagnostic nu lovește doar un trup, ci atinge o viaţă. Aţi aflat că să vindeci nu e despre a prescrie medicamentul potrivit, ci despre a asculta, a observa, a explica și mai ales despre a da curaj. Nimeni nu ajunge doctor peste noapte. Se întâmplă în sute de pași mărunţi. Pentru că drumul de la tratate la pacienţi nu e drept și, mai ales, nu se încheie aici. Noi, doctorii, mergem toată viaţa profesională pe căi pe care nu suntem singuri niciodată. Profesorii noștri, apoi alţi medici, asistente, colegi, pășesc alături, ne arătă direcţia, ne ţin de mână, ne ajută să ne ridicăm. Dar, fie că mergem în paralel și trecem examene și praguri împreună sau uneori doar ne intersectăm, orice doctor are, în cele din urmă, propriul drum de la boală la bolnavi. La capătul căruia, adică în faţa oricărui bolnav, fiecare dintre noi ar trebui să ajungem nu doar ca medici care știu tot, ci mai ales ca doctori cărora le pasă, care se implică și înţeleg.” Șef lucr. dr. Sever Septimiu Pop – pentru programul de studiu în limba engleză „Dragi mei absolvenți, A fost incredibil să vă văd cum ați muncit atât de mult, cum ați crescut și v-ați transformat în medicii talentați care sunteți astăzi. Știu că drumul nu a fost mereu ușor: nopțile târzii de studiu, examenele dificile, orele lungi de practică și stagii clinice solicitante... Dar ați trecut cu bine peste toate! Iar acum, priviți-vă – sunteți pregătiți să cuceriți lumea! Amintiți-vă de toate prieteniile legate între aceste ziduri, de profesorii care v-au inspirat și de momentele de râs (și poate și câteva lacrimi!) de pe parcurs. Aceste amintiri sunt cele care fac ca familia noastră „Iuliu Hațieganu” să fie atât de specială. Păstrați aceste amintiri aproape de voi – ele sunt fundația pe care vă veți construi cariera. Pe măsură ce pășiți dincolo de zidurile universității, luați cu voi toate cunoștințele pentru care ați muncit atât de mult, dar mai ales, luați cu voi umanitatea și bunătatea voastră. Asta face cu adevărat diferența. Fiți acei profesioniști care ascultă, care le pasă și care văd omul, nu doar pacientul. Tratați fiecare persoană cu respectul, empatia și compasiunea pe care le merită. Medicina înseamnă mai mult decât diagnostice și rețete – înseamnă să te conectezi cu ceilalți la un nivel profund, uman. Vă mulțumesc din suflet că m-ați ales Decanul de suflet. Este o onoare sinceră și un privilegiu să fiu martorul parcursului vostru și al oamenilor extraordinari care ați devenit. M-am bucurat din plin să fac parte din călătoria voastră și sper că ați găsit ceva valoros în timpul petrecut împreună. Nu am nicio îndoială că veți face lucruri uimitoare. Mergeți cu încredere, străluciți, faceți-ne mândri (de parcă nu ați făcut-o deja!) și nu încetați niciodată să învățați. Felicitări încă o dată, din toată inima! Și vă mulțumesc că m-ați făcut să mă simt atât de prețuit(ă). Sunt nerăbdător(are) să văd ce vă rezervă viitorul fiecăruia dintre voi”. Dragi absolvenți, Este un moment cu totul special în viața voastră, care marchează sfârșitul unei etape și începutul uneia noi, plină de provocări, dar și de promisiuni. Au fost ani în care ați învățat, ați petrecut nopți nedormite, ați cunoscut succesuri, dar și momente dificile, când poate ați crezut că e prea mult. Și totuși, ați continuat să mergeți înainte. Astăzi, sunteți medici. Nu doar pe hârtie, ci prin atitudinea, responsabilitatea și empatia voastră. Ați ales una dintre cele mai nobile și mai exigente profesii. Medicina nu ține doar de știință – ține de ființele umane. Ține de privirea liniștitoare pe care o oferiți unui pacient speriat, de mâna întinsă cu blândețe, de răbdare, încredere și curaj. Pe parcursul celor doi ani pe care i-am petrecut împreună, am văzut eforturile voastre, progresele voastre, felul în care ați evoluat. Vă mulțumesc pentru încrederea voastră, pentru sinceritate, pentru toate momentele în care m-ați făcut să simt că ceea ce fac are sens. Vă doresc să rămâneți mereu curioși – să vă puneți întrebări și să găsiți răspunsuri, să fiți onești și sensibili. Nu uitați niciodată de ce ați ales medicina. Căutați să fiți, mai presus de toate, ființe umane – pentru că medicina fără umanitate devine doar o știință rece. Felicitări vouă și familiilor voastre! Părinții voștri au făcut eforturi, dar acum sunt cu toții fericiți și mândri. Vă așteaptă un drum lung, dar frumos. Mergeți înainte cu încredere. Și nu uitați: porțile acestei facultăți vă vor rămâne întotdeauna deschise”. Decanii de suflet ai mediciniștilor clujeni au fost aleși de absolvenți, în semn de recunoștință față de impactul pe care l-au avut în viața lor profesională și personală. Pentru mulți dintre tineri, decanul de suflet este „omul care a făcut diferența” în ani grei de studiu și provocări.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sanatate
Sanatate

Clinica Medisfera utilizează echipamente moderne pentru sănătatea ochilor, cu sprijinul medicului Constantin Mitulescu

Sănătatea ochilor tăi este prioritatea specialiștilor de la Clinica Medisfera, care utilizează aparatură oftalmologică de ultime generații pentru a oferi diagnostice rapide și precise. Potrivit site-ului actualmehedinti.ro, printre echipamentele folosite se numără autorefractometrul/keratorefractometrul Charpdop CR-7000P, care determină cu acuratețe erorile de refractie, precum miopia, hipermetropia sau astigmatismul. În doar câteva secunde, se obțin informații esențiale pentru prescripția ochelarilor sau a lentilelor de contact. Alte echipamente importante includ lampa cu fanta Huvitz, .

Sanatate

Se aproba finanțarea unui centru de îngrijiri paliative la Drobeta-Turnu Severin

În cadrul ședinței de astăzi, consilierii județeni din Mehedinți au aprobat proiectul și cheltuielile pentru realizarea unui centru de îngrijiri paleative în curtea Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. Potrivit sursei actualmehedinti.ro, investiția totală se ridică la peste 21 de milioane de lei, fiind finanțată din fonduri europene obținute în cadrul Programului de sănătate al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, dar și cu fonduri ale Spitalului Județean, în valoare .

Sanatate

Vești bune: Consultatii gratuite la Centrul Medical Medisfera

Centrul Medical Medisfera din Drobeta-Turnu Severin oferă servicii de sănătate decontate prin CNAS, anunțând recent că, începând cu 10 iunie 2025, pacienții care se prezintă pentru consulturi de endocrinologie pot beneficia de consultații gratuite. Conform actualmehedinti.ro, aceste consultații sunt disponibile pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie. Pacienții care suferă de tulburări hormonale, afecțiuni tiroidiene, osteoporoză sau alte probleme endocrine vor găsi îngrijire specializată la Medisfera. De asemenea, .

Sanatate

Evaluări medicale rapide pentru sănătatea oaselor la Centrul Medical Medisfera

Centrul Medical Medisfera a implementat un serviciu inovator pentru evaluarea sănătății oaselor, utilizând tehnologia DEXA (Dual Energy X-ray Absorptiometry). Această metodă modernă permite diagnosticarea rapidă și precisă a osteoporozei, facilitând intervenții din timp pentru prevenirea fracturilor. Conform actualmehedinti.ro, examinarea DEXA nu doar că determină densitatea osoasă, ci ajută și la identificarea osteopeniei, o etapă ce precede osteoporoza. Aceasta este o afecțiune adesea ignorată, deoarece nu prezintă simptome evidente până la apariția .

Pagina de facebook

-
-

Recente din mehedinti

-
-

11:17

Accidentul de pe bulevard, provocat de un șofer băut, care a forțat trecerea la semafor!

Accidentul produs între patru autoturisme, la intersecția bulevardului Tudor Vladimirescu – Cicero, din Drobeta Turnu Severin, a fost provocat de un șofer băut, care a forțat trecerea la semafor. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. În accident au fost implicate patru autoturisme: două mașini aflate în mers și două parcate. La fața locului, au fost mobilizate echipaje ale
Image Description

11:10

Combină agricolă, făcută scrum!

Un incendiu a cuprins un utilaj agricol (combină). Incidentul are loc în comuna Salcia. Utilajul a fost mistuit de flăcări. De altfel, arde și cultura de păioase în care se afla utilajul. La fața locului, intervin pompierii stației Vânju Mare. Poliția cercetează cazul.
Image Description

10:56

Fosta unitate militară din Vânju Mare, cuprinsă de flăcări! Incendiul a mistuit acoperișurile a trei clădiri.

Pericol major în localitatea Vânju Mare! Un incendiu de proporții a izbucnit la fosta unitate militară din localitate. Pompierii intervin cu forțe sporite, întrucât vântul puternic favorizează extinderea flăcărilor. Incendiul a mistuit, deja, acoperișurile a două anexe ale fostei unități, iar flăcările se manifestă la cea de-a treia anexă. De altfel, fumul gros a cuprins întreaga zonă.
Image Description

10:49

Firme din Mediaș, interesate să angajeze personal din Mehedinți! Foștii salariați ai fabricii de cablaje își doresc să muncească la ei în județ.

Mehedințenii disponibilizați de la fabrica de cablaje auto din Drobeta Turnu Severin au participat la o bursă a locurilor de muncă. Mai mulți angajatori din Mediaș pun la dispoziția șomerilor locuri de muncă în același domeniu. Puțini sunt, însă, cei dispuși să fie relocați în alte județe. Din cei 1712 salariați din Mehedinți, ai societății, 676 își pierd locurile de muncă până la finalul lunii iunie. Dintre aceștia, 540 angajați
Image Description

10:45

Accident pe DN 56A, trafic blocat!

Un accident rutier s-a produs pe DN 56A, în localitatea Șimian, în zona pârâului Băran. În accident, au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului, au rezultat trei victime conștiente și cooperante, care au fost transportate la spital. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers. Pagubele materiale sunt însemnate. A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. La fața locului, au fost mobilizate echipaje ale
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:02

- Iasi - Iași: Adolescenta de 13 ani care a încercat vineri să se spânzure a murit la spital

Adolescenta în vârstă de 13 ani, care a încercat să-și ia viața prin spânzurare în urmă cu trei zile, a decedat. Echipajul de terapie intensivă mobilă (TIM) a intervenit de urgență și a reușit inițial resuscitarea acesteia, transportând-o în stare critică la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii „Sfânta Maria”. În ciuda eforturilor medicilor, starea fetei a rămas gravă, iar surse din cadrul anchetei desfășurate de autorități au
Image Description

03:34

- Iasi - BRAVO! România, pe primul loc la Balcaniada de Matematică pentru Juniori. Trei elevi din Iași au adus acasă două medalii de aur și una de argint

România a urcat pe prima treaptă a podiumului internațional la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO) 2025. Elevii români au obținut patru medalii de aur – dintre care trei cu punctaj maxim – și două medalii de argint, clasându-se pe locul I pe națiuni. Performanța echipei naționale include și o contribuție esențială din partea elevilor ieșeni, care au obținut două medalii de aur și una de argint. Cei trei
Image Description

03:21

- Iasi - BAC 2025 – Rata de succes a crescut cu 2,2% – de la 74,3% la 76,5% după soluţionarea contestaţiilor 

Rata de succes la examenul de bacalaureat a crescut cu 2,2% – de la 74,3% la 76,5% după soluţionarea contestaţiilor, conform rezultatelor finale făcute publice luni de Ministerul Educaţiei, care precizează că numărul contestaţiilor a fost mai mic decât în anii precedenţi. De asemenea, 21.803 candidaţi au solicitat vizualizarea lucrărilor, scrie news.ro. ”După soluţionarea contestaţiilor, rata de succes a crescut cu 2,2% – de la 74,3% la 76,5% – pe
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
mehedinti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul mehedinti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete